Doina Emilian

* Absolventă a Liceului Teoretic "Gheorghe Asachi" (Promoția 2013);

* Locul III la Categoria English Language Band, ediția a IV-a a Concursului Național Școlar, 2012;

* Premiu: tabără de vară (2 săptămâni) în cadrul SPRACHCAFFE, Brighton, UK;

* Din 2013 studentă la University of Stirling, Marea Britanie.

"Am avut ocazia să plec în Marea Britanie pe 2 săptămâni, datorită concursului EdUKation, la care am fost premiată. Mereu m-a fascinat aceasta țară, însă asta a fost prima dată când am și trăit în ea. Luând tot de la început, pot spune că au fost cam grele primele zile. Nu mai călătorisem singură niciodată...

Am ajuns într-o zi foarte însorită de sâmbătă la aeroportul Gatwick din Londra. Nu eram pregătită pentru așa dimensiuni. Am stat vreo 2 ore în rând pentru controlul pașapoartelor, numărul de străini fiind uriaș. Oricum, șoferul de la Sprachcaffe era acolo, un domn foarte drăgut. Brighton nu e departe de Londra și drumul e ușor - priveliști încântătoare.

Am fost cazată la o doamnă trecută de vârsta de pensionare, care trăia într-o casă relativ mică, cu fiul ei de vreo 35 de ani și cu o studentă. Inițial, nu am avut deloc probleme, toți încercau să fie drăguți și amabili cu mine. Dar în scurt timp am înțeles că aveam de-a face cu un orar al casei destul de complicat: fiul lucra noaptea și dormea ziua, iar studenta lucra la poștă și pleca foarte dimineața, culcându-se pe la 8 seara. Respectiv, eu trebuia să păstrez liniștea cखt stăteam în casa. Eram atenționată de fiecare dată când închideam ușa prea zgomotos sau când urcam scările. Era iritant pentru că știam că cei 2 câini fac mai multă gălăgie decât mine. Apropo de animale. Doamna avea 2 câini și 2 pisici, toți stând în permanență în casă. Asta crea un miros pătrunzător, specific animalelor. Și mai era și păr pe absolut orice suprafață din casă. În fine, nu am prea stat în casă până la urmă, așa că am trecut peste aceste neplăceri.

Brighton este un oraș plăcut, în care e ușor să te orientezi, pentru că are doar câteva puncte centrale, la care se întâlnește toată lumea. Autobusele, deși nu au un orar precis, te duc unde îți trebuie. Sediul Sprachcaffe este chiar în centru, mie fiindu-mi foarte ușor să ajung de acasă. În școală toți erau drăguți, încercau să ajute, să fie un sprijin pentru elevii nou-veniți. Eu am fost repartizată în grupa Advanced, unde erau destul de puțini oameni, însă destui cât să devină noul meu cerc de prieteni. Lecțiile aveau o atmosfera degajată, chiar lăsătoare, din punctul meu de vedere. Poate că persoanele de la niveluri inferioare considerau aceste cursuri folositoare, dar cei de la Advanced veneau doar ca să converseze și să joace jocuri de societate. O fată din clasă mi-a și zis: - Ce parcă noi am venit aici să învățăm engleză. Toți își dau seama ca noi suntem în Brighton ca să petrecem 2 luni în șir, să bem și să ne distrăm. Și profesorii ne lasă în pace pentru că știu că școala nu este decât o scuză. - Asta a fost destul de dezamăgitor pentru mine, însă nu pot afirma că au fost inutile lecțiile. Una, de fapt, fiind despre sistemul politic britanic a fost deosebit de folositoare. ân plus, profesoarele erau foarte mișto, puneau muzică bună și ne dădeau exerciții distractive.

Un alt lucru care m-a dezamăgit la școală a fost lipsa de activități și excursii. Eu credeam că vor organiza ceva în fiecare zi, după lecții, la care poți să alegi - te duci sau nu. Însă ei mi-au explicat că așa și era, pentru grupele de minori, care trebuiau însoțiți peste tot. Majorii însă vor să fie lăsați în pace. Da, poate majoritatea, însă nu era și cazul meu. Venisem pentru doar 2 săptămâni și vroiam să profit din plin de această experiență.

Așa că, dacă nu m-a ajutat școala, m-am ajutat eu singură și m-am înscris la 4 excursii organizate de o asociație studențească din apropiere. Printr-o întâmplare fericită, călătoria mea a coincis cu Jubileul de Diamant al Reginei, britanicii având weekend lung. Așa că eu am fost în 4 excursii la rând, de sâmbătă până marți, timp în care Sprachcaffe a fost pur și simplu închis.

Sâmbătă am fost la Greenwich și Cambridge. Am vizitat multe locuri despre care doar auzisem, am stat la mijlocul Meridianului 0, am mancat "churros" brazilieni într-o piață drăguță, m-am plimbat pe străzile orașului universitar, am admirat librariile și...am înghețat de frig. ânsă disconfortul fizic nu a fost un impediment pentru o zi frumoasă, în care am cunoscut și oameni noi și interesanți în autobus.

Duminică am fost la Londra, în ziua în care regina trebuia să defileze pe Tamisa cu o paradă de 1000 de bărci. Evident, Tamisa nu se mai vedea de atâta lume, însă ne-am uitat oricum la ecranele uriașe instalate, știind că regina trece chiar pe lângă noi. În rest, am văzut cele mai importante simboluri engleze, am făcut zeci de fotografii și m-am îndrăgostit de National Gallery, în care am promis că mă întorc. Cu siguranță, acela a devenit muzeul meu preferat, chiar dacă am descoperit că ploua cu găleata atunci când am ieșit de acolo.

Luni am fost la Portsmouth&The Isle of Wight. Deși am avut mult de mers în autobus și cu ferry-ul, mi-a plăcut foarte mult anume insula. E mică, dar încântătoare. Priveliștea de pe plajă mi-a placut în mod deosebit și magazinele micuțe cu tot felul de suvenire ar fi fost interesante, daca nu aș fi fost speriată de rândurile uriașe.

Și, în fine, marți am fost la Cantebury&Leeds Castle. Deși la Cantebury m-a prins o ploaie zdravănă (de, eram în GB, sau ce?), catedrala mi-a plăcut enorm. Da, enorm cred că e cuvântul potrivit pentru a o descrie. La un moment dat, credeam că mă pierd prin ea. Iar castelul din Leeds a fost cireașa de pe tort. În primul rând, teritoriul mare, însă foarte îngrijit. Verde, cu vreo 2 iazuri, cu copaci seculari și cu păuni care se plimbau nonșalanți chiar pe lângă tine. Și interiorul castelului a fost interesant, mai ales că a fost locuit până în 2003. Biblioteca uriașă și dormitorul regal la fel.

Iată și lista de excursii, care au fost un bonus foarte plăcut călătoriei mele în Anglia. În rest, stăteam mereu cu prietenii mei din Brighton, ieșeam să mâncăm. Apropo, dacă știi unde, e destul de accesibil să mănânci în oraș. Noi ne duceam mereu la un restaurant italian aproape de școală, unde raportul dintre preț și calitate mă aranja foarte bine.

Oamenii pe care i-am cunoscut sunt extraordinari și mi-a părut rău să îi părăsesc. Timpul petrecut alături de ei mă face să zâmbesc și acum. Așa am ajuns la concluzia că nu contează foarte mult unde trăiești sau ce faci la ore, totul depinde de cei ce te înconjoară. Și eu am avut norocul să dau peste locuitori ai Braziliei, Olandei, Italiei, Spaniei, care m-au făcut să îmi fie dor de Anglia."